Am trimis prima dată mail-ul de mai jos în noiembrie 2020. Doi ani mai târziu, simt nevoia să revin la ce am scris în el și să reîncep să aplic. Am editat mail-ul de atunci și-l retrimit mai jos - este mai mult o scrisoare pentru mine, Cristina din prezent, de la Cristina de acum doi ani :) dar sper să fie de folos în cazul în care se mai simte și altcineva în prag de burnout.

***

Iar mă simt precum un browser cu prea multe taburi deschise.

M-am băgat în prea multe lucruri și nu fac față. Nu mai am memorie și putere de procesare.

Mă simt incapabilă să mai iau o decizie - indiferent de cât e de mică. Incapabilă să gândesc, să produc ceva creativ și util sau să mai introduc informații noi în cap.

“Where the pain begins the learning starts”, zicea cineva mai deștept ca mine, dar cu toate astea parcă nu-mi învăț lecția. Captivă într-o listă de to-do fără fund, toate lucrurile par importante și habar nu am de unde să încep să tai.

Sunt conștientă că am o personalitate care pe de-o parte mă ajută, dar pe de altă parte mă încurcă rău. Printre altele:

• Sunt motivată de procesul de a învăța, a crește în permanență, așa că nu suport să simt că stagnez. În același timp, mă plictisesc rapid și sunt nerăbdătoare cu ritmul celor din jur.
  ​
• Obsesia pentru date care să-mi ofere susținere sau invalidare a presupunerilor atunci când am decizii de luat - cu riscul ca uneori să rămân paralizată sau să consum un val prea mare de informații pe care nu le mai pot procesa.
  ​
• O încredere mare în resursele proprii. Știu că pot face rapid și bine absolut orice-mi pun în gând. Știu și că am o rezistență foarte mare intelectuală (attention span uriaș pentru lucrat sau ascultat podcasturi / audio books chiar și câte 7 ore încontinuu) și fizică (datorită alergărilor montane luuungi). Astea vin la pachet cu o încredere în mine ușor irealistă, care mă face să-mi propun prea multe.
  ​
• Asumarea responsabilității, dar la extrema la care am impresia că absolut totul depinde 100% doar de mine. Uit că mai există și alți factori în lumea asta.
  ​
• Sunt apocaliptică în privința factorilor externi. Mereu mă gândesc la tot ce poate merge greșit și îmi fac câte 2-3 planuri de backup.
  ​
• Personalitatea de people pleaser - vreau să fiu plăcută de toată lumea. Partea bună e că oamenii se pot baza pe mine (chiar și la lucruri mici, cum ar fi faptul că întotdeauna sunt punctuală). Partea mai puțin bună este că nu întotdeauna reușesc să-mi impun niște limite și mă cred mai importantă decât sunt în realitate. Am întotdeauna impresia că alții depind de mine, că așteaptă după mine, că doar eu pot face anumite lucruri - ceea ce e fals, oricine poate fi înlocuit.
  ​
• Nevoia de control și planificare, dusă la extrem din cauza fricilor care mă încarcă (în ciuda optimismului de care vorbeam mai sus). Mi-e teamă că mi-am asumat niște mize prea mari. Mi-e teamă că o voi da în bară cu proiectele noi. Mi-e teamă că nu voi reuși să mă țin de timeline și deadlineuri (și alea auto-impuse). Mi-e teamă că voi fi judecată sau că mă voi face de rușine. Mi-e teamă de potențialele consecințe și riscuri. Mi-e teamă că nu merit nimic din ceea ce primesc sau mi se întâmplă. Mi-e teamă de toate lucrurile pe care nu știu că nu le știu.

Iar contextul (social, politic, local, global etc) de incertitudine și nesiguranță funcționează ca un amplificator emoțional. Cu alte cuvinte, pune o lupă pe orice factor de stres mic, de ajunge să pară un elefant.
​

***

Ok, mă simt copleșită, ȘI ACUM CE NAIBA FAC CU ASTA?

Nu cred în existența unor sfaturi sau soluții unice, universale, care să se aplice în toate cazurile. Depinde mult de contextul fiecărei persoane.

Dar pot să-ți spun ce fac eu personal în astfel de momente și sper să te ajute și pe tine, care citești acum aceste rânduri.

Lista de mai jos nu se vrea a fi în niciun caz una completă. Ia-ți din ea orice simți că ți-ar putea fi de folos, experimentează pe o durată limitată de timp, vezi cum merge. Poate nu testezi acum, dar îți amintești de ea peste jumătate de an sau doi ani, dacă o să te simți blocat și vei avea nevoie.

Here we go:

1. Primul pas: îmi fac un audit / brain dump.

Ca să pot să pun frână, să încep să opresc "marfarul" înainte să fac un accident grav, am nevoie întâi de o hartă.

Unde sunt, ce e în jur, încotro mă îndrept și unde aș vrea, de fapt, să ajung?

Îmi iau niște foi A4, agenda, ceva cu care să scriu și mă izolez undeva unde nu pot fi întreruptă. Înainte făceam asta de la o terasă din centru sau - în cazurile drastice - luam un tren până la Brașov (mă întorceam în aceeași zi), acum fac asta din mijlocul sufrageriei. Important e să tai conexiunea la internet / orice mi-ar putea distrage atenția pentru următoarele ore.

În primă fază, doar "vărs" pe foaie la grămadă toate lucrurile externe și interne:

- Externe: Tot ce fac, tot ce depinde de mine, toate proiectele în care m-am băgat, orice fel de taskuri, întâlniri, promisiuni etc.

- Interne: Orice mă îngrijorează, îmi ocupă spațiu mental.

Pun în scris și lucrurile pe termen scurt ("întâlnirea aia de mâine pentru care nu mă simt pregătită"), și cele pe termen lung, și banalitățile de genul "ăia de la Amazon iar mi-au trimis prin poștă cartea comandată, a dispărut pe drum și trebuie să văd ce s-a întâmplat cu ea". Absolut tot.

Fac asta pe o singură parte a foilor A4 și le pun una lângă alta, fiindcă vreau să le pot vedea pe toate deodată. Am mai făcut asta și online, în Figma, Google Docs sau Evernote, dar am observat că scrisul de mână mă forțează să gândesc mai bine. E mai încet, dar funcționează altfel. (Și sunt mai mici șansele să-mi fie distrasă atenția).

Asta e doar prima etapă, cea în care vărs pe o foaie absolut tot ce-mi trece prin minte, fără vreo ordine sau logică anume, fără să-mi explic de ce am ajuns într-o anumită situație sau de ce simt un anumit lucru.

2. Consum mare de timp sau emoțional?

Există un studiu care spune că oamenii care se plâng că lucrează prea mult supraestimează orele muncite și doar vreo 5% lucrează cu adevărat peste 60 de ore pe săptămână. Sunt conștientă că și eu risc să mă păcălesc singură și atunci am nevoie de date pe care să le analizez.

Am un procent pe care vreau să-l dedic fiecărui proiect în care sunt implicată, procent "tradus" într-un anumit număr de ore pe săptămână. Proiect poate însemna și antrenament pentru maraton sau învățat un nou skill. Jonglez cu ele în funcție de context, fiindcă în anumite perioade ale anului mă concentrez mai mult pe unele lucruri, după care trec la un timp minim alocat acolo și mut procentele altundeva.

Îmi blochez în avans în Google Calendar bucăți mari de timp pentru fiecare activitate, iar ulterior revin asupra calendarului și verific dacă m-am și ținut de ele. (cu alte cuvinte, compar cât estimam că o să-mi ia ceva cu cât mi-a luat în realitate)

Este importantă partea asta de revizuire fiindcă vreau să știu dacă estimasem greșit și de ce. E un joc cu creierul meu, o serie de mini-pariuri: câte ore am planificat pentru un task și cât mi-a luat în realitate? Câștig atunci când am estimat cât mai aproape de realitate, dar mă simt câștigată și atunci când realizez că estimările mele au fost de pe altă planetă (mi se pare interesant că am fost atât de off și sunt curioasă oare de ce).

Pornesc de la presupunerea că resimt exagerat cât muncesc și atunci vreau să-mi clarific dacă mă simt copleșită fiindcă într-adevăr am alocat o cantitate prea mare de ore unui proiect sau dacă este o percepție pur emoțională - iar de obicei este vorba de a doua variantă.

Uneori am impresia că lucrez prea mult la ceva dar, dacă stau să analizez datele și unde mi s-a dus timpul, realizez că nu e adevărat. Uneori s-au întâmplat lucruri care m-au consumat mai mult emoțional decât în număr de ore. Poate au fost schimbări prea mari sau prea multe deodată, poate mă simt paralizată din cauza unei supradoze de informații cu care sunt bombardată sau am prea multe decizii de luat, poate am petrecut prea mult timp pe social media sau știri sau chat.
​

3. Îmi regăsesc Nordul.

Fiecare Da pe care-l spun unui lucru înseamnă un Nu spus altor lucruri - unele care poate m-ar putea ajuta mai mult. Am nevoie să-mi știu clar valorile, ca să fiu în stare să filtrez oportunitățile și să decid cum să mă împart. Să fiu mai proactivă în loc să funcționez din inerție.

Încotro vreau să mă îndrept? Cine vreau să fiu peste 5-10-20 de ani? Dacă spun da la o activitate, mă va aduce mai aproape de obiectivele mele sau e irelevantă?

Uneori îmi pierd timpul cu lucruri care au un impact minim, dar îmi este ușor să cad în plasa lor fiindcă îmi hrănesc iluzia că aș fi eficientă și rezistența de a le utiliza este minimă (îmi sunt foarte la îndemână), în loc să mă concentrez pe activități care vor avea un ROI mult mai mare (ROI = Return on Investment = ce-mi iau înapoi din investiția de atenție / timp / efort / energie / bani?).

Să-mi folosesc timpul dând explicații fiecărei persoane care îmi lasă comentarii de hate? Sau mai bine folosesc acel timp pentru a scrie mai mult conținut care să ajute pe viitor mai mulți oameni? Să dau scroll pe Twitter / Linkedin / Reddit, hrănindu-mi iluzia că învăț ceva util și că mă conectez cu niște oameni mișto, sau mai bine îmi stabilesc niște întâlniri în viața reală cu acei oameni?

Uneori ajung să-mi fac liste de lucruri pe care NU le voi face, la fel cum am lista de to-do. Îmi simplifică mult mai mult viața și mă ajută să rămân concentrată pe ce fac.

Atunci când ajung să am prea multe priorități, prea multe lucruri la care spun da, este cazul să am o conversație serioasă cu mine.

4. Deleg, amân sau anulez tot ce nu este critic.

După ce am centralizat tot ce se întâmplă în viața și capul meu, după ce mi-am verificat niște presupuneri și mi-am amintit care-mi sunt prioritățile, trec din nou prin fiecare lucru notat pe foaie (auditul de care spuneam la punctul 1) și iau o decizie, oricare ar fi ea:

Amân, deleg sau anulez?

Încerc să nu mă pierd prea mult în detalii și să dau un zoom out. Le separa în funcție de cât de urgente și importante sunt pe termen lung. Dacă ceva nu e nici important, nici urgent, nici nu pot face eu diferența (e ceva ce poate fi făcut de altcineva), atunci clar trebuie să dispară.

Știu că de multe ori mă păcălesc singură și îmi spun că ceva e esențial, când de fapt nu e - de asta este important să-mi amintesc care-mi sunt prioritățile (ce spuneam la punctul de deasupra).

5. Single tasking și mai multe pauze.

În alergare există ceea ce se numește interval training, un tip de antrenament considerat a fi printre cele mai eficiente. A apărut în anii '30, fiind descoperit de un antrenor german care încerca să-și ajute atleții să-și organizeze mai bine timpul. El a observat că cei pe care-i antrena devin mai eficienți dacă-și rup antrenamentele în bucăți scurte și intense, urmate de pauze la fel de scurte. Dacă aleargă un set de 800 metri la viteză și 200 metri de mers pentru a-și recupera respirația, set repetat de 6 ori, vor alerga mai rapid, mai mult, cu o formă mai bună și mai mici riscurile de a se accidenta decât dacă ar alerga 6 km neîntrerupți. (cei antrenați astfel au ajuns să câștige nenumărate medalii la Jocurile Olimpice și așa a ajuns populară metoda asta - și încă este una de bază).

Tehnica Pomodoro funcționează pe același principiu, de oscilat între perioade intense, de concentrare maximă, și perioade de recuperare, de pauză. Însă e important ca pauzele să fie la 100%, la fel cum și concentrarea să fie 100%.

Trăim într-o societate în care totul pare urgent și critic, așa că tind să-mi umplu fiecare secundă cu încă ceva "productiv". Mai bifez un mail, mai citesc un articol, mai răspund la niște mesaje pe WhatsApp. Mă simt vinovată dacă stau degeaba, însă astfel de "pauze" nu-mi permit să mă relaxez cu adevărat.

Nu sunt un robot, am nevoie de pauze adevărate pentru a permite creierului să proceseze mai bine informațiile și să facă niște conexiuni între ele. Mă ajută mai mult să privesc un copac sau să mă duc în parc să mă uit la rațe decât să mai înghesui încă o bucată de informație aparent utilă în creier.

Atunci când încep să jonglez cu prea multe lucruri deodată, pe lângă faptul că-mi crește anxietatea, nici nu mai sunt eficientă. Toate studiile arată că multitaskingul doar ne bifează iluzia că am fi mai productivi, dar datele arată altceva: nu suntem. Ba dimpotrivă, cu cât suntem mai încrezători că noi suntem speciali, suntem diferiți și putem face multitasking, cu atât suntem, de fapt, mai incapabili de multitasking și facem taskurile și mai încet, și mai prost. Și atunci: înapoi la single tasking.
​

6. Accept că nu le pot face pe toate perfect.

Pe ce vreau să mă concentrez în următoarea perioadă și să mă implic la maxim? Vreau să mă reapuc de sport, după prea multe săptămâni de stat în casă? Vreau să mă ocup de campania aia de Crăciun? Vreau să încep să învăț greaca?

Minunat. Dar nu mă pot aștepta să am mai multe lucruri pe care să mă concentrez 100% simultan, să dau tot ce pot și să le fac bine. Nu pot fi mai multe priorități deodată. Vorba lui Ray Dalio: I can do anything, but I can't do everything.

Am nevoie să aleg o singură arie care să fie prioritară în următoarea perioadă și una secundară, iar celelalte pot să mai aștepte. Sau să accept că le voi face la un nivel care poate o să mi se pară superficial / prost / good enough. Dacă vreau să le fac pe toate și să le fac bine, risc să ajung la burnout într-un timp record.

De fiecare dată când mă uit la viața altcuiva și simt un pic de invidie pentru ce are sau ce face, mă întreb la câte lucruri a spus nu și pe câte alte planuri are (sau va avea) probleme - lucruri care nu sunt evidente din social media, unde noi avem acces doar la highlights. Fiindcă orice fel de performanță într-o zonă vine la pachet cu probleme în celelalte zone ale vieții, pe care ajungi inevitabil să le ignori. E ca și cum aș avea o masă de bucătărie cu un picior frumos și extrem de lung (cel pe care m-am concentrat), dar celelalte picioare sunt scurte și vai mama lor.

​
7. Îmi dau întâlnire cu fricile.

Dacă e ceva ce mă îngrijorează și începe să-mi mănânce prea multă atenție, îmi notez toate acele temeri și îmi stabilesc în calendar o dată când să mă ocup de fiecare dintre ele. Mă ajută să mă calmez, îi transmit creierului meu de șopârlă că e ok, o să mă ocup.

Cum definesc "să mă ocup"? Pot să mă documentez mai mult pe un subiect, să cer părerea sau să iau interviuri unor oameni care au trecut prin asta. Alteori îmi planific să fac exerciții de imaginație: cum va arăta viața mea și a celor din jur în funcție de decizia luată, ce poate merge prost, cum pot preveni acele lucruri etc.

Cu ce mă ajută dacă mă îngrijorez? Face în vreun fel diferența?

Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla?

Ce e în controlul meu?

Petrec timp vizualizând ce poate merge prost, vin cu soluții și mai multe variante de planuri de rezervă - dar doar în acel cadru, la acea dată stabilită, nu 24/24!

Uneori simplul fapt că-mi definesc fricile mă ajută să le diminuez. Realizez că nu erau atât de mari precum credeam, dar funcționau pe fundal și îmi ocupau o mare parte din capacitatea de procesare. Nu dispar după ce le pun în scris și vin cu niște soluții, dar cu siguranță scad în intensitate.

8. Revin la pilonii care-mi generează energie.

Punctele de mai sus sunt mai degrabă pentru conștientizarea problemei.

După ce am pus un pic de frână, revin la fundație, la lucrurile care mă ajută să-mi reîncarc bateriile și îmi cresc nivelul de energie, pe care le împart în aceste categorii: somn, mișcare, mâncare, interacțiuni sociale, meditație, jurnal și managementul informației.

În perioadele încărcate știu că tind să uit de mine și să mă pun pe ultimul loc, mă simt vinovată dacă ies să alerg sau să mă plimb, fiindcă mă gândesc doar câte lucruri am de făcut. Însă întotdeauna mă ajută să-mi încarc bateriile și funcționează ca un bumerang, fiindcă îmbunătățesc și celelalte arii.

E ca la instrucțiunile de siguranță de dinaintea unui zbor cu avionul: ni se amintește ca în cazul în care se întâmplă ceva, să ne punem întâi masca noastră de oxigen, înainte de a-i ajuta pe alții, fiindcă altfel riscăm să pățim noi ceva și să nu le putem fi de folos.

Știu cât de rău mi-a fost ultima oară când am ignorat capitolele somn, sport și nutriție, de am devenit o legumă care n-a fost de ajutor nimănui și mi-am revenit foarte greu, după prea mult timp. E un cost pe care nu mai vreau să-l plătesc niciodată (așa am ajuns, de altfel, să pornesc acest newsletter, în speranța că nu va face și altcineva greșelile pe care le-am făcut eu).

Pe scurt:

- Somnul: bifez minim 7 ore de somn pe noapte? Le bifez în aproximativ același interval orar, fără oscilații mari? (Adică să nu mă culc azi la 9 și mâine la 1 noaptea, sau să mă trezesc azi la 6 și mâine la 8). Este un somn de calitate? Temperatura, pulsul, HRV-ul - ce-mi spun toate astea, sunt într-o direcție bună sau sunt prea mulți factori de stres asupra corpului meu? (Am folosit inelul inteligent Oura timp de aproape 3 ani pentru a-mi monitoriza somnul, am renunțat la el la începutul acestui an, dar asta după ce am învățat multe lucruri utile)

- Sportul și mersul pe jos: Despre alergare am tot scris în ultimii 8 ani și presupun că nu e nevoie să detaliez cât de mult ne ajută sportul - indiferent de forma sub care-l preferăm. Dar partea asta de activitate intensă este echilibrată întotdeauna cu mult mers pe jos. Încerc să bifez zilnic un număr minim de pași într-un parc de lângă mine, la ore când sunt cât mai puțini oameni.

- Mâncarea: Am grijă să nu exagerez cu cantitățile și să consum alimente cât mai puțin procesate. Cu cât mănânc mai prost sau în cantități mai mari, cu atât am mai mai puțină energie și claritate mentală, fiindcă toată energia ajunge să fie folosită la procesul de digerat tâmpeniile pe care le-am băgat și atunci evident că nu mai am creier pentru nimic altceva. (Și aici măsor exact impactul lor asupra corpului, datorită ceasului Garmin - prin funcția de stress de la fenix 6 pro-ul pe care-l port de aproape 3 ani).

- Interacțiunile sociale: Sunt introvertă, așa că prefer by default să-mi petrec timpul singură și interacțiunile sociale îmi descarcă bateriile destul de rapid. Mă epuizează grupurile mari de oameni, discuțiile superficiale, small-talk sau bârfele. Dar am nevoie de conversații lungi, în grupuri restrânse, în care mă simt safe și în care putem să discutăm în profunzime și să dezbatem tot felul de idei. Și neapărat offline.

- Meditația și jurnalul: Folosesc tipuri diferite de meditație și de jurnal, fiecare cu un alt scop (e ca la sport: există mai multe tipuri și fiecare are alt efect). În general mă ajută să-mi fac liniște în cap, să-mi conștientizez gândurile și emoțiile, să generez claritate, să mă concentrez mai ușor și să opun mai puțină rezistență la lucrurile pe care le fac.

9. Am grijă la managementul informației.

Este unul dintre pilonii de mai sus, dar îl trec separat fiindcă mi se pare mai important ca oricând în aceste zile.

Încerc să tratez informația precum tratez mâncarea: vreau să fie în doze restrânse și de calitate, ca să pot acționa pe baza ei. Nu permit informațiilor junk să-mi intre în cap și să-mi consume atenția, iar supradoza de informație mă blochează și mă face să mă simt neputincioasă.

Cu cât sunt mai expusă la lucruri aflate în afara controlului meu, cu atât mă simt mai irascibilă. Nici nu mai pot să mă concentrez bine pe ce am de făcut, nici nu mai sunt un om cu care să vrei să interacționezi.

Nu mă ajută cu nimic să-mi încarc atenția pe tot parcursul zilei cu știri, chat, social media, toate astea pot să mai aștepte câteva ore și să nu le verific imediat după ce mă trezesc, fiindcă știu că-mi vor consuma din energie. Le verific atunci când e potrivit pentru mine (de obicei după-amiază, fiindcă dacă le citesc dimineața mă deturnează de la ce am de făcut, dacă le citesc prea târziu seara nu mai pot dormi bine). Dacă se întâmplă vreodată ceva cu impact real și imediat asupra vieții mele, sunt sigură că n-o să aflu din feed-ul de social media, ci voi fi sunată.

Câteva ore de deconectare de la tehnologie pot face minuni. N-o să salvez lumea dacă stau hiper-conectată, dar știu că munca pe care doar eu o fac contribuie în mod pozitiv la viețile unor oameni.

Apropo, am povestit mai multe despre cum putem prelua înapoi controlul asupra tehnologiei în proiectul Digital Control pe care l-am făcut ]n iarna 2020 împreună cu revista DoR - poți (re)citi toată seria de newsletters AICI.

Suntem programați să căutăm non-stop știri negative sau să rămânem conectați la "tribul" nostru fiindcă ne lasă iluzia că am fi mai în siguranță și am avea astfel mai mari șanse să supraviețuim. Este doar o iluzie.

Am newslettere de la care m-am dezabonat fiindcă erau încărcate de energie negativă. Pe altele le citesc în batch, o dată la X zile, din același motiv (am filtre puse, astfel încât să nu-mi intre în inbox, ci în foldere dedicate). Am avut momente când m-am dezabonat de la absolut toate newsletterele, fiindcă pur și simplu era prea mult zgomot sau simțeam că nu-mi mai iau nimic util în acea fază a vieții, deși le apreciez foarte tare și m-au ajutat în trecut.

Din acest motiv nu o iau niciodată personal atunci când cineva se dezabonează de la newsletterul meu. Dacă simți că ești copleșit și că newsletterul meu nu te ajută sau nu are sens în contextul tău, sunt prima care-ți spune să te dezabonezi!

Dă cu unsubscribe, unfollow, unfriend și mute. Dacă e ceva cu adevărat esențial, vei simți lipsa ulterior și te vei putea reabona oricând.

10. Kind reminder: Nu sunt atât de importantă precum mă cred.

Nu sunt specială, nu sunt unică și nu sunt atât de importantă precum mă cred. Mă ajută să-mi amintesc asta atunci când decid ce amân, ce anulez și ce deleg.

N-o să ardă lumea fiindcă am ratat eu niște mail-uri sau am răspuns mai greu. N-o să se oprească pământul fiindcă n-am trimis eu acest newsletter la timp. Sau fiindcă am amânat (sau anulat) diverse taskuri.

Iar dacă reușesc să trec peste propriul ego, atunci sunt în stare să și cer ajutorul atunci când am nevoie. Fiindcă, uneori, nu reușesc să ies singură din anumite situații și, dacă începe să-mi afecteze prea mult viața, este important să discern că am nevoie de cineva specializat din exterior.
​

***

Astea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le fac atunci când mă simt copleșită și știu că funcționează - cel puțin în cazul meu.

Îți recomand să experimentezi pe rând cu ele, să testezi orice simți că are sens pentru tine în această perioadă a vieții.

Recapitulare rapidă:

1. Lucruri pe care le fac pentru conștientizare, cele care mă ajută să clarific cum am ajuns în situația asta (vărsat pe foaie tot ce îmi umple mintea și viața, analizat ce spun datele - dacă e o percepție venită din rațional sau emoțional, dat zoom out și amintit care-mi sunt prioritățile pe termen lung, acceptat că nu le pot face pe toate, nu le pot face pe toate perfect și nu sunt atât de importantă precum mă cred).

2. Lucrurile legate de acționat (decis ce schimb, ce amân, ce deleg, ce anulez, la ce spun nu, făcut o strategie (și câteva variante de backup) pentru toate acele frici, luat pe rând și fără multitasking).

3. Lucrurile pentru ridicat nivelul de energie (somnul, mâncarea, mișcarea, natura, meditația/jurnalul, interacțiuni sociale de calitate și managementul informației).

Ușor de zis, greu de făcut.​
​

***

Înainte să închizi acest email și să te întorci la viața ta, dă-mi un reply și spune-mi cum ai simțit tu newsletterul de azi. Te ajută? Ai descoperit perspective noi sau interesante? Ai de gând să aplici ceva din aceste puncte? Simți nevoia unor extra clarificări? Sau la tine funcționează alte lucruri? Orice fel de feedback ai.

Știu că am scris că mă simt copleșită și pare contraintuitiv ca acum să cer să primesc câteva sute de mail-uri, pare că sunt lucruri care se bat între ele cap în cap. Îți spun sincer că este posibil să nu pot răspunde la toate mesajele pe care le primesc, dar întotdeauna le citesc. Mă ajută să scriu conținut mai util, mă ajută pe termen lung să ajut și mai mulți oameni. Fiindcă prioritatea mea pe următorii ani este fix această parte de contribuție, de a-i ajuta pe alții să-și schimbe viețile, să dezvolte obiceiuri mai bune - iar la rândul lor să facă asta mai departe și să contribuie la viața celor din jur. Iar acum sper că înțelegi de ce am nevoie de această oglindă a feedback-ului :)

Weekend liniștit,

- Cristina