3 newslettere în 2024. 2 newslettere în 2025. No, it’s not you, it’s me, ultimul Friday Read chiar a fost pe 31 decembrie 2025.

De ce s-a așternut liniștea?

Sarcina m-a lovit cu o puternică ceață mentală, care a început să se risipească abia prin toamna trecută. Nu-mi mai aduceam aminte cuvinte de bază sau idei pe care înainte le mâncam pe pâine, ca și cum erau îngropate undeva adânc - știam că sunt acolo, doar nu le mai puteam accesa. S-a dus ceața, a început cea mai grea perioadă - cel mic dormea în reprize de 20 de minute. Aplicația în care-i monitorizez somnul arăta ca un tablou în codul Morse, iar oboseala acumulată era inimaginabilă.

Toată etapa asta nouă a vieții, începând cu perioada de dinainte să rămân însărcinată și până în prezent, a fost o mare lecție pentru Cristina care în mod natural tinde spre iluzia că poate face și poate controla orice. Cristina care se simte în apele ei când are în calendar întâlniri stabilite pentru peste o lună și majoritatea weekendurilor planificate în avans pentru următorul an și care în fiecare vineri dimineața, din iulie 2017, trimitea un newsletter. Acum nu mai există control, nu mai există planificare, planurile explodează de la o oră la alta. Țin în permanență în cap minim 3 scenarii posibile (if this, then that) și am tăiat drastic de pe to-do. Așa am tăiat și Friday Read - când reușesc să-l trimit, îl trimit, chiar dacă e o dată pe an și ziua aia nu pică într-o vineri.

Ah, și a mai fost ceva de vină pentru liniștea asta. Am simțit o repulsie față de scris cauzată de explozia textelor scrise cu AI. Mama lui de AI! Cu cât a fost mai mult conținut prost pe internetul meu, cu atât nu mi-a mai venit nici să citesc, nici să scriu (sau începusem să scriu ciudat, cu litere mici peste tot și typos lăsate intenționat). Newsletterele au cam devenit blah și de abia le mai deschid, social media e și mai blah 🤢, mai ales de când cu comentariile acaparate de boți (acum mi-e super ușor să fac digital detox-ul anual). Am ajuns să mă lovesc de AI slop până și prin cărți. E trist. Mi-aș fi dorit să aibă efectul advers asupra mea, să scriu mai des, dar iată-mă. (cred că ar trebui totuși să menționez că am mai scris pe blog în acest an, chiar dacă n-am mai trimis și newsletter să anunț că am publicat - iertare).

Nu mă înțelegeți greșit, folosesc AI de când s-a lansat ChatGPT 3.5. Pe atunci eram deja studentă cu bursă la masterul în Etică Aplicată, unde aveam inclusiv un curs de etica AI - da, la o facultate din România, înainte ca AI-ul să devină subiectul omniprezent care este azi. M-am numărat printre techno-optimiștii care l-au adoptat rapid, că așa sunt eu de felul meu. Acum s-a mai înclinat balanța în cum îl percep, din cauza impactului social / second order effects. "To every man is given the key to the gates of heaven. The same key opens the gates of hell.". Continui să fiu heavy user de AI - m-am mutat pe Claude la începutul anului și-l exploatez la maxim (mă gândesc să revin la ChatGPT de când cu Astra), prin primăvară am urmat și un curs de AI-augmented coaching.

Ce am realizat în schimb este că în anul în care am avut cel mai puțin control, mai ales cu toată explozia AI, mi-a crescut nevoia de conexiune umană. Au fost două lucruri care m-au ținut conectată la oameni: sportul și munca (cu oarecare overlap între astea). Le iau pe rând.

Run run run (and walk)

Într-o lume în care simt că nu mai am mare control, evident că sunt atrasă de sport. Acolo au fost dintotdeauna (mai) previzibile lucrurile. Nu chiar ca la șah vs poker, dar suficient de aproape. “Dacă faci antrenamentele astea așa, o să se întâmple asta”.

Chiar și așa, am simțit că alergarea a mers cu frâna de mână trasă. Curse la care m-am înscris și n-am mai putut ajunge și am stat până în ultima zi cu incertitudinea deciziei. “Cristina aleargă maratoane montane”. Da, dar Cristina a ajuns mai des pe munte vara trecută, când era bebe mic și-l căra Ergo în marsupiu la ture, decât a ajuns tot anul ăsta. Anul ăsta muntele a fost pe Cocioc (panta aia de 15 metri din parcul Tineretului) sau, în cel mai fericit caz, la Cocorăști, unde se ține Subcarpați Trail Run. Au fost multe alergări grele în mijlocul zilei, la patrujdegrade, că doar acolo mai aveau loc - făcute poștă undeva între jumătatea de zi de muncă și jumătatea de zi de ridicat copilul de la creșă și gătit. (și de asta am ținut mult să mă antrenez cu o femeie care antrenează doar femei, mamă care a trecut prin așa ceva).

Muntele a fost mai rar, dar în schimb am început să investesc mai mult în comunitatea femeilor care aleargă. Mă mândresc cu:

• ​Garmin fenix 8 giveaway: dau un ceas unei femei care a avut sportul în viața ei, l-a pierdut (indiferent de motiv - sarcină, accidentare sau pentru că s-a întâmplat viața) și acum vrea să revină. L-am primit când am aflat că sunt însărcinată. Am crezut că o să alerg pe tot parcursul sarcinii - algoritmul social media îmi livra numai femei care asta făceau, nici prin cap nu-mi trecea că la mine o să fie diferit. N-am alergat deloc. Cu alte cuvinte, ceasul ăsta a măsurat un an de pauză și pe urmă un an de revenire. Partea grea n-a fost efortul, ci să văd în date clare cât de departe eram de ce puteam înainte. Pe lângă ceas, ofer și trei sesiuni de coaching 1 la 1, până la finalul acestui an. Înscrieri până pe 11 octombrie.
  ​
• Primul episod din podcastul Diferență de Nivel, podcastul cu și despre comunitatea de trail running găzduit de Vlad Jegan și Cornel Sava. De data asta, am fost eu invitată, însă de acum încolo o să fiu co-host. 👯‍♀️ M-am ținut de alergare pentru că alții m-au susținut de-a lungul timpului, când de abia începusem, iar ulterior și când am tot luat-o de la zero - locul ăsta la masă e felul meu de a face la fel, de a susține comunitatea. Urmărește-ne și lasă un comentariu cu ce ai vrea să ne auzi discutând în episoadele următoare, mai ales din perspectiva femeilor care aleargă.
  ​
• Pe 14 noiembrie, la RunSummit 2.0, evenimentul care adună comunitatea de alergare, voi modera un panel dedicat femeilor în alergare. Cu 3 femei minunate invitate, fiecare pe o altă tipologie. Încă nu pot să zic mai multe detalii - e ceva ce pun la cale de la începutul lui august, abia aștept, stay tuned.
  ​
• În primăvară am ținut un workshop pentru alergătoarele din TRA, la o tabără ținută la Poiana Brașov, despre perfecționism, stres și dificultatea de a ne odihni. Am de atunci doar o poză cu mine, dar profit de ocazie să pun presiune pe Andreea Bocșe să mai organizeze tabăra asta women-only.

Încă ceva:

• Peste vară am avut streak de 10.000 de pași - 92 de zile, de la 1 iunie la 1 septembrie (este 5 octombrie când scriu aceste rânduri, streakul continuă). Am vrut să verific că încă stau bine pe propriile picioare. Stră-stră-stră-străbunicul meu, Badea Cârțan, a vrut să vadă ceva cu ochii lui și a plecat pe jos până la Roma, 1700 de km - acum știu că dacă vreau să merg și eu pe jos până într-un capăt al Europei, pot.
  ​
• Pe 19 septembrie am mers 13 ore pe jos prin București. 42.5 km, 64.037 pași. Am pornit de la 2 curiozități: Câți pași pot face într-o zi, dacă merg de la răsărit la apus prin tot orașul? Și cum mai arată cartierul în care am crescut? Dacă nu era Criss, prietena mea dragă, nu aveam prea curând un răspuns - ea a mai făcut ceva similar înainte să devină mamă, știam că o mâncau tălpile să repete experiența și că este în stare să ducă. Dar, mai departe de rezistența ei fizică, Criss este una dintre puținele persoane cu care aș putea petrece atâtea ore (cred că le număr pe degetele de la o mână).
  ​
• Weekendul viitor la Bucharest Marathon - facem punct de susținere (cu Cola!) la magazin la PORC, pe Calea Victoriei - cred că pe la km 13. (hai și tu dacă vrei să țipi la oameni să alerge mai repede).

Alergări concrete? Mai am pe listă crosul Garmin de la Azuga Trail Race. Închei sezonul cu Subcarpați Night Run, o cursă de noapte care pornește din Goruna / baza sportivă Cocorăștii Mislii - nu e cu munți, dar acolo am reușit să mă antrenez cel mai mult anul ăsta, pentru că e la doar o oră și un pic de București. Încerc să nu mă mai agăț foarte tare de planurile astea, că anul ăsta mi-au ieșit doar 3 din 5 (printre care Transylvania20k - primul semimaraton montan din etapa asta, 21.86km cu 1.158m+; am scris și despre elefantul din cameră / motivul pentru care cursa a apărut în toată presa: incidentele de la altitudine.).

Închei aici subcapitolul alergare, mergem mai departe.

Work work work

În ianuarie, la 9 luni după ce am devenit mamă, am revenit la muncă. Somnul celui mic se reparase și dormea legat toată noaptea (trăiască Mama Ene), ceața mentală dispăruse și ea, așa că odată cu anul nou am început să mai am mental bandwidth și pentru altceva.

Am investit energia asta în sesiuni de coaching 1 la 1 - la început doar 2-4 ore pe săptămână, dar suficient cât să-mi încarc bateriile și să-mi reantrenez creierul. În iulie a început cel mic să meargă la creșă și teoretic de atunci am și mai mult timp pentru a mai lua clienți (în practică, toată casa face acum turul bolilor).

Lucrez cu puțini clienți, intenționat: când vorbesc cu cineva, sunt acolo 100%, fără telefon, fără alte taburi deschise în minte (e cu mult antrenament, mai ales de când schimbările hormonale mi-au amplificat mintea de veveriță). Majoritatea celor cu care lucrez vin din tech - în general fondatori, CEOs, CTOs. Cu una dintre companii lucrez de 4 ani la nivel de echipă: coaching 1 la 1 cu oameni din echipa de leadership / key people (niciodată nu lucrez cu cineva obligat de companie) și book-cluburi interne, în care cartea devine pretext ca echipa să vorbească despre lucrurile pentru care nu e loc în meetinguri. Din 2027 vreau să fac asta și în alte companii - am pus mai multe detalii pe pagina mea de Work.

Apropo, și mi se pare extrem de interesant să observ efecte asemănătoare ale folosirii AI la clienții mei (adică nevoia crescută de interacțiune umană, față în față) - mai ales că majoritatea sunt din IT, early adopters sau chiar inovatori în zona AI.

Tot la capitolul muncă: O să merg la How to Web și GPeC, unde stau cu ochii după dezbaterile despre etica AI, femtech și wearables - da, continui pe subiectele studiate la masteratul în Etică Aplicată. Dacă ajungeți la vreunul din aceste evenimente și mă vedeți, să mă trageți de mânecă.

Iar în decembrie obișnuiesc să-mi fac review-ul anual - de data asta vreau să-l fac din nou împreună cu voi, cei care mă urmăriți (ultima oară am ținut acest workshop în 2022). Revin cu detalii în noiembrie. Oops, tocmai am promis un extra newsletter până la finalul anului.

***

La voi ce s-a schimbat în acest an? Dați-mi reply. Citesc tot. Trimiteți poze cu voi, cu ce vă scrieți de mână prin agende, cu munți sau străzi. Sau linkuri spre newslettere care sunt ca o gură de aer proaspăt. Sau ce zice agentul vostru AI despre confesiunile mele. Orice v-a atras atenția.

-- Cristina