Raportul cărților pe 2025 - Q1 | Cristina's Friday Read


Saluuut. Aici la taste ai un dinozaur care preferă să citească texte lungi, așa că și newsletterul ăsta este cu mult scroll. Newsletter care vine rar și aproape niciodată în ziua de vineri, dar măcar poți să te bazezi pe faptul că e lung cât o zi de post (intermitent sau negru, nu contează). Sper că te-ai înarmat cu o cană de cafea.

Deja a trecut 28% din 2025, cam era timpul să mai trimit un newsletter, știu. Primul pe acest an și recunosc că nu știu când o să am energie de următorul. Am fost un pic în freeze mode și mă sperie că observ la toată lumea din jur aceeași stare. Pe de-o parte, m-a epuizat contextul politic local și global, e ca un accident cu un marfar privit în slow motion. Nu ajută nici starea online-ului din 2025, în care pare că mai există doar conținut care dezbină și polarizează, fără vreun interes să unească (iar când toată lumea e creator de conținut sau influencer, poate de fapt nimeni nu e?).

Un alt strat este reprezentat de contextul personal: sunt în tranziție, e o etapă nouă a vieții (după cum probabil te-ai prins din newsletterul din toamnă, ne extindem familia), ceea ce vine la pachet parțial cu mental fog și lipsă de energie, parțial cu săpături. Cu întrebări de genul cine sunt eu, ce vreau să las în urmă pe lumea asta, ce model și valori pot să ofer, la ce cauze să contribui.

Nu sunt întrebări noi, dar revin periodic asupra lor - să nu uităm că totuși am terminat un master în filosofie, în etică aplicată, care mi-a adus și mai multe întrebări. 🤷

Ok, introducere lungă, să intrăm totuși în pâine. Mai jos ai lista cu cărțile citite de mine până acum în 2025.

O să observi că tema dominantă rămâne etica - mai exact, responsabilitatea individuală vs. cea sistemică, și impactul alegerilor personale asupra binelui comun. Unde începe responsabilitatea individuală și complicitatea la sistemul din care facem parte? Cât de mult este ok să tolerăm alegerile celor cu care lucrăm sau ne înconjurăm? (indiferent de constrângerile financiare sau sociale). Multe din titlurile de mai jos ar putea fi subiectul unor niște dezbateri interesante sau poate chiar un curs întreg de etică.

La final sper să rămâi și tu cu două întrebări incomode:

1 - Eu ce aș fi făcut?

2 - Și eu ce fac acum că știu asta?

Înainte să intrăm în listă, vin cu același disclaimer administrativ ca de obicei: linkurile puse de mine pe numele cărților duc spre paginile lor de Goodreads. Dacă vrei să le citești, am încredere că te descurci să faci rost de ele de oriunde și oricum preferi. Eu una obișnuiesc să mi le cumpăr și să le citesc pe Kindle, iar ulterior îmi iau și pe hârtie ce simt că merită să păstrez în casă (până nu devine neîncăpătoare biblioteca - este cea din poza de la începutul acestui mail).

Cărțile lui 2025 - Q1:

1. Careless People: A Cautionary Tale of Power, Greed and Lost Idealism - Sarah Wynn-Williams

Sunt memoriile lui Sarah Wynn-Williams, ex global public policy director la Facebook până în 2017, timp în care a interacționat direct cu echipa de leadership - inclusiv Mark Zuckerberg și mâna lui dreaptă, Sheryl Sandberg (COO între 2008-2022). Înainte de asta, a avut experiență ca diplomat pentru Noua Zeelandă (unde s-a născut și a crescut) și a lucrat în cadrul Națiunilor Unite pe teme precum securitatea internațională, drepturile omului și negocieri privind tratate internaționale.

În 2011, când s-a angajat la Facebook, a venit cu o doză mare de idealism și naivitate - credea că rețeaua de socializare va conecta toată lumea și o va schimba în bine, iar ea își dorea să contribuie la treaba asta. Doar că optimismul tehnologic s-a transformat într-un abuz de putere, în favoarea banilor și a creșterii la infinit, cu implicații mari asupra societății și democrației - dezinformare și polarizare.

Ce înseamnă că a lucrat pe politici publice la Facebook (mă rog, acum Meta)? Înseamnă că vine cu detalii din culisele companiei despre cum s-a colaborat cu diverse guverne și a fost manipulat algoritmul rețelei (ce afișează sau cenzurează utilizatorilor în feed) pentru a fi influențată percepția publică - să împingă oamenii să voteze și, mai ales, pentru cine / ce să voteze. Cum s-a construit tehnologie care oferea acces la datele utilizatorilor unor țări precum China. Cum au facilitat un genocid în Myanmar. Sau cât de mult le-a păsat (adică nu) că se sinucid adolescenți din cauza impactului pe care social media îl are asupra stării lor emoționale - ba chiar au construit tehnologie pentru a le afișa reclame targetate în momentele vulnerabile.

Ilustrează în carte și ipocrizia lui Sheryl Sandberg - renumită pentru Lean In, un fel de manifest feminin în care spunea femeilor că pot să aibă tot ce-și doresc în viața profesională și personală, dar de fapt era doar ceva de PR, fiindcă n-avea nicio legătură cu ce aplica și ce cultură organizațională a construit la Facebook.

Multe din problemele cauzate de Facebook par izvorâte din ignoranță, lipsă de curiozitate, nepăsare, omisiune, neasumare a responsabilității - spune-i cum vrei. Mi s-a părut potrivit citatul din Gatsby folosit în deschiderea cărții:

"They were careless people, Tom and Daisy- they smashed up things and creatures and then retreated back into their money or their vast carelessness or whatever it was that kept them together, and let other people clean up the mess they had made."

Nu-ți imagina că autoarea n-ar avea nicio vină sau responsabilitate - a pus și ea umărul la toată povestea asta. Le stabilea lui Zuckerberg și Sheryl Sandberg întâlniri cu președinții țărilor sau să vorbească la tot felul de conferințe mari, îi pregătea pentru ele. Se tot mira de moralitatea oamenilor pentru care lucrează, în timp ce continua să-i ajute să-și crească influența. Da, avea nevoie să facă bani pentru a putea rămâne în SUA, să-și întrețină familia și să-și păstreze asigurarea medicală (era să moară în timpul nașterii celui de-al doilea copil, ulterior a avut mari probleme de sănătate) - ok, dar până când? Aparent, până a fost concediată, în 2017.

"If you see fraud and do not say fraud, you are a fraud." (Nassim Nicholas Taleb)

Apropo, "memorii" înseamnă că vine și cu poveștile ei personale, nu este investigație jurnalistică. De exemplu, cartea începe cu o amintire din copilăria ei în Noua Zeelandă, când era să moară atacată de un rechin - dar povestește atât de lejer de parcă aș vorbi eu despre haitele de câini vagabonzi cu care am crescut în Drumul Taberei.

Dacă vrei să vezi mai multe povești din cartea asta, aruncă un ochi peste recenzia din newsletterul Infinite Scroll sau cea de la The Guardian.

Evident, Facebook a încercat să oprească publicarea cărții și a declarat că este plină de informații false, învechite sau deja raportate. I-a interzis autoarei să-și promoveze cartea, ceea ce doar a dus la un efect Barbra Streisand.

Suspectez că nu vei afla nimic nou sau la care nu te-ai fi așteptat - cel puțin pentru mine n-a fost - și nu știu dacă asta este neapărat ceva bun, oare nu înseamnă că am ajuns să fim cinici, lipsiți de speranța că se va schimba ceva în bine?

2. The Great Influenza: The Epic Story of the Deadliest Plague in History - John M. Barry

Până acum este cartea mea favorită din acest an. Documentează gripa spaniolă din 1918, considerată cea mai mortală pandemie din istorie: pe parcursul a doi ani au murit undeva între 50 și 100 de milioane de oameni (nu se știe exact). Jumătate dintre cei care au murit erau tineri și sănătoși, 20-30 de ani. Deși îi spunem gripă spaniolă, a pornit din Kansas și s-a răspândit prin trupele militare americane, în contextul Primului Război Mondial. La început a fost ignorată, considerată "doar o gripă", simptome banale de pneumonie.

Însă, ca să putem înțelege cu adevărat pandemia din 1918, autorul ne trece prin contextul științific, politic și social.

Prima parte a cărții este despre cum au evoluat metodele științifice și medicina în ultimii 2500 de ani, de la Grecia Antică și Hippocrates, considerat părintele medicinei (deși lucrările medicale ale lui Hippocrates au fost colective, scrise de mai mulți oameni - deci... Hippocrații?). Ne trece prin toată această istorie până când ajungem în secolul al XIX-lea - o perioadă când școlile medicale din Europa (în special Germania și Franța) erau mult superioare celor din SUA. Au fost mai multe diferențe care au contribuit la asta: în SUA nu se făcea deloc cercetare, era admis oricine avea bani să-și plătească studiile, cu zero cunoștințe de chimie sau biologie, ajungeau să fie medici fără să se apropie de vreun pacient, că n-aveau colaborări cu spitale unde să facă practică, și nu foloseau deloc instrumente pentru a măsura, nota și urmări datele legate de starea pacientului (cum ar fi temperatura). În tot acest haos, oamenii își pierduseră încrederea în medicină și au început să răsară tot felul de pseudo-științe. Începe să se schimbe treaba odată cu apariția Johns Hopkins (1876), gândită după modelul european, model la care s-au aliniat ulterior și celelalte universități din SUA.

Autorul intră pe urmă în contextul în care se afla SUA în timpul Primului Război Mondial. Toată propaganda politică din acea perioadă, legile legate de cenzură, cum au gestionat criza pandemiei (sau au eșuat în a o gestiona), dificultățile în comunicarea riscurilor către populație, încercarea de a manipula oamenii, fiindcă s-a prioritizat interesul politic în detrimentul adevărului și, într-un final, felul în care toate astea au influențat răspândirea bolii. În paralel cu eforturile comunității științifice de a înțelege și combate virusul. Îți sună cunoscut ceva din toate astea? :) Apropo, cartea a fost publicată în 2004, așa că nu intră în subiectul Covid (SARS-CoV-2).

Este o carte cu perspectivă 360 și pentru unii s-ar putea să fie copleșitoare prin volumul uriaș de informații complexe. Mie fix asta mi-a plăcut la ea, că trece prin toate straturile posibile, le ia pe rând și le conectează superb. Zoom in, zoom out. (dar poate nu degeaba serialul meu favorit este The Wire - care pornește de la problema aparentă a drogurilor, dar de fapt este despre sisteme - familie, justiție, economie, educație, politică, presă).

3. Source Code: My Beginnings - Bill Gates

Proaspăt lansată, a apărut în februarie, am văzut că deja a fost tradusă și la noi. Eram reticentă când m-am apucat de ea, dar până la urmă a fost o surpriză plăcută. Este autobiografia lui Bill Gates până la fondarea Microsoft - adică doar primii lui ani de viață, cu tot contextul cultural din anii '60 și '70. Ne trece prin istoria familiei lui, copilărie și adolescență, cât de obraznic era cu ai lui și cu profesorii / alte figuri de autoritate (recunosc că m-am regăsit în asta), cum era incapabil să înțeleagă emoțiile altora și cât de greu i-a fost să se adapteze social. Cu tot cu primele lui experiențe cu programarea și multe detalii geeky despre industria hardware și software din acea perioadă, dar și prietenii care l-au însoțit pe acest drum.

Mi s-a părut interesantă partea legată de familie, activitățile avute împreună cu bunicii și părinții lui, nu pot să nu mă întreb cât de mult oare au contribuit acestea la parcursul lui și cât a fost genetic.

Vorbește despre privilegiu, este conștient că a fost norocos datorită contextului - locul potrivit, momentul potrivit, cu acces la anumite oportunități pe care a construit ulterior (și toate astea pot fi confundate exclusiv cu meritul):

"Often success stories reduce people to stock characters: the boy wonder, the genius engineer, the iconoclastic designer, the paradoxical tycoon. In my case, I’m struck by the set of unique circumstances—mostly out of my control—that shaped both my character and my career. It’s impossible to overstate the unearned privilege I enjoyed: to be born in the rich United States is a big part of a winning birth lottery ticket, as is being born white and male in a society that advantages white men.Add to that my lucky timing. [...]"

Mi s-a părut interesant și ce spunea legat de faptul că în ziua de azi ar fi fost diagnosticat cu autism:

"If I were growing up today, I probably would be diagnosed on the autism spectrum. In the time of my childhood, the fact that some people’s brains process information differently from others wasn’t widely understood. (The term “neurodivergent” wouldn’t be coined until the 1990s.) My parents had no guideposts or textbooks to help them grasp why their son became so obsessed with certain projects, missed social cues, and could be rude or inappropriate without seeming to notice his effect on others."

4. Alive: The Story of the Andes Survivors - Piers Paul Read

Tu ce ai face pentru a supraviețui? Cât de departe ai merge? Ce decizii dramatice ai lua? Cum te-ar ajuta religia în momentele grele și cum ar influența ea ulterior felul în care te judecă familia ta și societatea?

Alive este despre o poveste reală: accidentul aviatic din octombrie 1972 al unei echipe de rugby din Uruguay (liceeni, amatori) care s-a prăbușit într-o zonă izolată din munții Anzi. 10 săptămâni petrecute în condiții extreme, la o altitudine de aprox 3600m, fără să știe unde se află (echipajul de zbor comunicase o locație greșită), și fără vreun mod de a lua legătura cu lumea exterioară. Au supraviețuit 16 din cei 45 care erau la bord (echipa de rugby, dar și câțiva prieteni / membri din familii), și asta doar fiindcă doi dintre ei au traversat munții pentru a cere ajutor (eforturile autorităților de a-i căuta în munți fuseseră oprite după vreo 8 zile).

Supraviețuitorii au scris mai multe cărți despre experiența prin care au trecut și există și două filme populare: Society of the Snow (La sociedad de la nieve - 2023, e pe Netflix) și Alive (1993, cu Ethan Hawke, tot pe Netflix - pe ăsta nu l-am văzut).

Spoiler alert: este o carte grea, ai nevoie de stomac tare pentru ea. Mai exact, e cu multe detalii despre canibalism. Dacă totuși reușești să treci peste partea asta șocantă, merită citită pentru a vedea cum și-au păstrat speranța și curajul în tot acel coșmar, dar și pentru rolul jucat de religie în supraviețuirea lor și percepția publică.

5. Anul în care nu am murit - Carmen Uscatu

Când avea 24 de ani, Carmen Uscatu a fost implicată într-un accident auto care i-a schimbat viața. Mergea spre Iași pentru o programare la coafor, era în mașină cu logodnicul ei și sora lui, se întâmpla cu doar două zile înainte să se căsătorească. Doar ea a supraviețuit. Și-a pierdut un picior și a avut multe alte complicații medicale, a urmat un an în care a trăit în spitale, s-a luptat pentru viața ei și povestește despre toate erorile medicale trăite pe propria piele.

Carmen are în prezent 50 de ani. Este co-fondatoarea asociației Dăruiește Viață (împreună cu Oana Gheorghiu), ong-ul renumit pentru inițiativa #NoiFacemUnSpital - prin care au construit un corp nou de clădire al spitalului Marie Curie din București, finanțat exclusiv din donații de la persoane fizice și sponsorizări de la companii. Printre altele, povestește despre obstacolele prin care trece cu asociația: au acces la fonduri prin care pot finanța echipamente și clădiri noi pentru spitale, instituțiile statului inițial acceptă, după care fac ghosting. Adică dispar. Sau ba chiar le pun bețe în roate. Motto: "Avem de toate".

Este o carte grea, și la ea e nevoie de un stomac special ca să reușești s-o parcurgi. Aș menționa totuși că pare că n-a trecut printr-un proces editorial, în timp ce o citeam mă tot gândeam că meritau tăiate sau rescrise / completate multe părți.

6. Doctored: Fraud, Arrogance, and Tragedy in the Quest to Cure Alzheimer's - Charles Piller

Investigație jurnalistică proaspătă (și asta este publicată în februarie) despre cercetări medicale frauduloase legate de Alzheimer - imagini de laborator manipulate care au influențat alocarea resurselor pentru tratamente și studii clinice, interesele profitului din industria farma și corupția autorităților (FDA).

Intră în probleme etice legate de presiunile academice și lipsa mecanismelor de control în cercetare - presiunea de a publica descoperiri noi, spectaculoase, nu verificarea riguroasă a studiilor existente, făcute de alți cercetători. Și toate astea evident că duc la erodarea încrederii în medicină și autorități.

Este interesant subiectul, dar încă n-am reușit s-o termin, îmi cere mai multă energie mentală decât am acum.

Mențiuni:

  • Am mai citit în iarnă The Unthinkable: Who survives when disaster strikes - and why - scrisă de Amanda Ripley, despre ce se întâmplă în mintea oamenilor în timpul unor dezastre majore - de la incendii la prăbușiri de avioane, uragane / inundații, atacurile 9/11 etc. M-am bucurat ulterior s-o văd pe autoare vorbind la conferința The Power of Storytelling, dar pe alt subiect: conflictul, tema din cartea ei mai recentă, High Conflict (e bună, cred că am citit-o prin 2023). Pe Panorama găsești și un interviu interesant cu ea: Sfaturile unei experte americane în conflict pentru românii dezbinați de alegeri: „Dacă îi acuzi că sunt extremiști sau ignoranți…”.
  • Am parcurs și The meaning of it all - transcrierea a trei prelegeri ținute de Richard Feynman în 1963, pot fi citite gratuit online, eu am prefeart să mi le iau în format fizic (trăiască Amazon Germania). Nu-mi dau seama dacă mai are rost să zic cine e Feynman, deja sună ca un invitat permanent în newsletterul ăsta, că l-am menționat constant din 2017. Mi-a plăcut acest citat budist descoperit la el: "To every man is given the key to the gates of heaven. The same key opens the gates of hell." - contextul era că tehnologia vine cu o anumită putere de a face lucruri - iar lucrurile alea pot fi și bune și rele. Ne place să îmbunătățim productivitatea, dar nu ne place automatizarea și pierderea joburilor (tot pe acest subiect citeam la ​Morgan Housel​ zilele trecute că un muncitor din producția auto din SUA fabrica în 1990 în medie 7 mașini pe an, iar în 2023 ajunsese la 33 / an - a vorbit despre asta pornind de la isteria cu tarifele, ​merită citit tot).
  • Am început să citesc The Fish that Ate the Whale: The Life and Times of America's Banana King, de Rich Cohen. Este biografia lui Sam Zemurray, imigrant rus care a condus imperiul United Fruit Company, considerat cel mai influent om în comerțul american cu banane. M-a pierdut după un anumit punct, nu știu să zic de ce.
  • Mai trec în perioada asta în paralel și prin Sailing True North: Ten Admirals and the Voyage of Character, de James G. Stavridis. Sunt 10 capitole, biografiile a 10 amirali celebri din istoria navală (autorul este și el amiral în marina SUA), începând cu Themistocles (Grecia, 524 î.Hr) și Zheng He (China, 1371). Despre valorile și dilemele morale care le-au influențat cariera și le-au construit caracterul.
  • Am citit și ficțiune, dar foarte puțin: The One, de John Marrs. Ideea de la care pornește este că ne-am putea găsi sufletul pereche printr-un test ADN, explorează asta prin perspectiva a 5 personaje. Foarte ușor de citit.

NOTĂ DE FINAL:

Până la 20 de ani nu citeam deloc, nici măcar o carte pe an. Era o repulsie cauzată de școală și sistemul educațional românesc, peste care am reușit să trec târziu, când am realizat cât de mult m-a tras în jos faptul că nu citeam. Am trecut în extrema celaltă și am început să citesc mult și din toate genurile, în încercarea de a recupera acel timp pierdut. Vorbesc public despre toate astea, în speranța că nu vor face și alții greșelile pe care le-am făcut eu.

P.S. Ai aici listă cu cărțile despre care am scris în trecut, să te distrezi văzând cum s-au schimbat de-a lungul anilor (sau doar mie mi se pare ceva distractiv?): 2024, 2023, 2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017.

P.P.S. Nu știu când o să vină următorul newsletter. Să nu mă dai dispărută. Dar aruncă un ochi peste newsletterele din lista de aici - e o listă cu cele la care sunt eu personal abonată (scrise doar de români), poate găsești ceva interesant.

-- Cristina 🦖🦕

White Ninja SRL

Read more from White Ninja SRL

Bună dimineața, Primiți sub brad cu liste de cărți? 🎅 În decembrie, ca parte din auditul de final de an, obișnuiesc să analizez și cărțile citite. Am scris aici despre cărțile care și-au pus amprenta asupra mea în 2024. *** 2024 a fost anul când am citit cele mai multe cărți cu scopul pur de evadare din viața de zi cu zi. În prima jumătate a anului am făcut supradoză de cărți pentru disertație (intersecția dintre filosofie x etică aplicată x tehnologie / AI / medicină), respectiv pentru job...

De abia împlinisem 21 de ani când mi s-a spus că nu voi putea avea copii. Eram la un consult la un endocrinolog care să-mi interpreteze analizele hormonale pe care tocmai dădusem o avere și asta era ultima conversație la care mă așteptam. “Ah, păi aveți ovare polichistice, nu veți putea face niciodată copii”. Parcă mi-a căzut tavanul în cap când am auzit-o pe acea dnă dr cum îmi dă vestea cu seninătate, la nici 3 minute după ce ne cunoscusem. Pe atunci eram concentrată pe carieră - tocmai...

Mâine, 1 ianuarie 2024, împlinesc 36 de ani. 2023 a fost anul în care am pus și mai mult lupa pe lentilele prin care privesc lumea. Împărtășesc un pic din introspecțiile din ultimul an, în speranța că poate se va regăsi și altcineva în ele – you are not alone! 1. Perfecțiune pe toate planurile (aka problema) Când vine vorba de oricine altcineva, sunt aia înțelegătoare și empatică, pot vedea toate perspectivele, înțeleg cât le este de greu, nu îi judec, le caut scuze (chiar și când nu e în...