De abia împlinisem 21 de ani când mi s-a spus că nu voi putea avea copii.

Eram la un consult la un endocrinolog care să-mi interpreteze analizele hormonale pe care tocmai dădusem o avere și asta era ultima conversație la care mă așteptam. “Ah, păi aveți ovare polichistice, nu veți putea face niciodată copii”. Parcă mi-a căzut tavanul în cap când am auzit-o pe acea dnă dr cum îmi dă vestea cu seninătate, la nici 3 minute după ce ne cunoscusem. Pe atunci eram concentrată pe carieră - tocmai vândusem primul blog din România, rămăsesem implicată în proiect și eram responsabilă să-l cresc în continuare, iar în paralel voiam să-mi termin facultatea și cochetam cu ideea să investesc banii câștigați într-un master în music business. Viața personală era praf, eram într-o relație toxică cu iubitul din liceu, cu care știam de la început că nu ne potrivim, și totuși evitam să o închei fiindcă eu sunt genul de persoană care nu renunță ușor. În orice caz, un copil nu era nicăieri în gândurile mele de la 21 de ani.

Ajunsesem la endocrinolog fiindcă îmi doream să renunț la anticoncepționalele care-mi fuseseră prescrise încă din adolescență. Am renunțat la ele dar, imediat după, mi-a apărut un chist ovarian pentru care a trebuit să fiu operată la spital la Polizu. Experiența a fost de vis - începând cu anestezista care după ce mi-a citit fișa a început să bombăne că “azi toate luăm anticoncepționale ca să ne f*tem cu oricine”, după care s-a răstit că să-i dau (sau să nu-i dau?) plicul cu bani la final, “ca la c*rve”, și cireașa a fost chirurgul care și-a adus toată clasa de studenți ca să se uite și ei la mine între picioare, fără să fiu întrebată ceva - și nu dezbat ce era ok legal, ci ca oameni. Că nu m-am simțit tratată ca un om.

Lăsând la o parte preconcepțiile anestezistei, realitatea era că luam anticoncepționale doar fiindcă la 15 ani am fost diagnosticată cu ovare polichistice și asta mi-a prescris medicul ginecolog. Nu mi-a spus că ar exista alternative, nu mi s-a explicat ce înseamnă de fapt acele chisturi, mi s-au dat direct pastilele. După operația în care mi-au scos chistul ovarian (benign, din fericire), m-au trecut înapoi pe anticoncepționale, spunându-mi că va trebui să le iau toată viața. Când mă duceam cu rețeta să le cumpăr, unele farmaciste îmi spuneau mai mult sau mai puțin direct: “dar știți că puteți muri de la ele, da?”. Da, am citit și eu prospectul, mulțumesc pentru griji.

Am aflat ulterior că existau și alte opțiuni în afară de a mi se da anticoncepționale. Cum ar fi niște schimbări la stilul de viață: să nu mai beau 2 litri de Cola pe zi, să nu mă mai culc după răsăritul soarelui, să încep să fac sport (da, da, Cristina de atunci era alt om față de Cristina pe care o știi acum din newslettere) sau să renunț la factorii de stres din viața mea / relațiile toxice. Am mai aflat și că perioada adolescenței este una haotică hormonal prin natura ei și că unii medici evită să dea hormoni până nu se mai stabilizează lucrurile. Ei spun că organismul este capabil să învețe singur să se regleze, fără să depindă de ajutor din exterior, dar pilula maschează temporar problemele și acestea revin imediat ce se renunță la ea, de multe ori amplificate. Și am mai aflat și că poți face copii - în ciuda ovarelor polichistice - poate nu la fel de ușor, dar cu siguranță nu este imposibil, așa cum m-a anunțat endocrinoloaga la acel consult de când aveam 21 de ani.

Dar pe toate astea le-am învățat singură, mulți ani mai târziu. Presupun că este mai simplu să prescrii direct anticoncepționale unei tinere care nici măcar nu și-a început viața sexuală, decât să stai s-o întrebi de stilul de viață sau să-i faci educație legată de ce se întâmplă cu corpul ei. Nu că ar exista timp de așa ceva, într-o consultație limitată de obicei la 20 de minute.

De abia când am împlinit 30 de ani m-am încăpățânat să renunț definitiv la anticoncepționale, în ciuda medicilor care-mi recomandau să nu fac asta. După care (alți medici) mi-au spus la consultații că ei nu văd nimic ce ar putea sugera că (mai) am ovare polichistice. A durat însă vreo 2 ani până mi s-a reglat ciclul menstrual - întâi a venit la 6 luni, pe urmă la 4 luni și, treptat-treptat, a început să vină la aproximativ 28 de zile. Am început să vorbesc despre asta și așa am aflat de la femeile din jur că au trecut și ele printr-un timeline asemănător, dar niciuna nu mai discutase cu altcineva despre asta, era subiect tabu. Mi-a luat ceva mai mulți ani până când mi s-a calmat tenul - de la tenul perfect pe care-l aveam când luam anticoncepționale, acum mă umplusem de coșuri și mi-era rușine să mai ies din casă, nu mai voiam să mă vadă oamenii, nu mă mai suportam, deși aveam fix aceeași rutină de îngrijire a tenului (produsele Paula’s Choice, pe care le folosesc încă de prin 2012). Primul om care a avut răbdare să-mi explice cum funcționează hormonii și cum influențează tenul (și altele) a fost Pasagera.ro, la care m-am dus în Timișoara special pentru o consultație cosmetică. Spre deosebire de toți medicii dermatologici care au aruncat direct cu antibiotice și recomandări de produse care mai rău irită pielea, ea nu s-a grăbit să-mi vândă ceva, ci doar mi-a detaliat un pic cum stă treaba cu progesteronul.

De acolo am săpat singură mai departe despre importanța stilului de viață, citind sute de cărți (pe care mi-a și fost rușine să le trec în Goodreads) și studii și urmărind pe internet medici din alte țări care fac educație pe subiectul echilbrului hormonal. Și am lucrat cu mine ca să învăț să gestionez relațiile cu persoanele pe care le consider cu autoritate supremă - adică medicii. Fiindcă la ce mă pricep eu cel mai bine în general este să pun întrebări, dar cu ei parcă mi se blochează creierul (încă lucrez la asta - în terapie și nu numai).

Mi-aș fi dorit să știu toate aceste lucruri când aveam 15 ani și nu exista accesul la informație care există acum. Atunci când medicii la care am ajuns îmi prescriau direct hormoni fără să-mi vorbească despre riscuri sau tratamente alternative, să mă întrebe de stilul de viață sau să-mi permită să pun întrebări.

Iar în ultimii 7 ani am descoperit cât de mare e diferența între Cristina pe anticoncepționale față de Cristina care nu mai ia anticoncepționale. Am aflat cum e să am doi hormoni predominanți, adică estrogen și progesteron, care dansează între ei pe parcursul unei luni și mă influențează puternic. Am început să am fluctuații emoționale, anxietăți, o nevoie crescută de certitudine și aversiune față de riscuri. Nu exagerez dacă spun că am devenit alt om.

No more emotional flatline.

Pilula contraceptivă a fost sărbătorită pentru libertatea pe care a oferit-o femeilor începând cu anii ‘60. A deschis calea pentru o gamă extinsă de contraceptive pe bază de hormoni - implanturi, sisteme intrauterine, injectabile și inele. Majoritatea femeilor au ajuns să folosească forme de contracepție hormonală la un moment dat în viața lor. Nu cred că are rost să încep acum să detaliez rolul uriaș pe care l-a avut în istorie.

Totodată, multe femei se plâng azi că medicii le prescriu automat metode contraceptive și omit să menționeze efectele secundare (cum ar fi dereglările hormonale pe care le ascunde pilula sub preș și care revin imediat ce se renunță la ea - uneori chiar amplificate). În ultimii ani, femeile au început să evite folosirea contraceptivelor și să-și împărtășească online experiențele cu medicii. Se spune că acestea contribuie la hormonofobie, adică o frică excesivă de hormoni din motive considerate iraționale, precum supraestimarea riscurilor pentru sănătate.

Unele dintre aceste femei s-au îndreptat spre tehnologie ca înlocuitor fără hormoni al acelor forme de contracepție hormonală. Există pe piață zeci de aplicații pentru contracepție sau concepție, care se promovează ca fiind cel puțin la fel de precise ca metodele contraceptive, și care au sute de milioane de utilizatoare din întreaga lume. Una dintre ele a fost chiar aprobată ca metodă de contracepție și este cunoscută drept primul contraceptiv digital - este vorba de Natural Cycles, care în 2017 a luat certificarea de CE marking de la Uniunea Europeană (Conformité Européenne) - asta înseamnă că poate fi comercializată ca dispozitiv medical în UE și este în aceeași categorie cu prezervativele, iar în 2018 a fost certificată și de către FDA.

Aplicația Natural Cycles a fost dezvoltată de Elina Berglund, om de știință din Suedia, fizician nuclear care și-a început cariera în Elveția la CERN și a făcut parte din echipa câștigătoare a unui premiu Nobel pentru descoperirea particulei Higgs Boson. Ulterior, ea și-a îndreptat atenția către viața de familie și a căutat să găsească o alternativă la pilula contraceptivă. A învățat singură programare și a lucrat la un algoritm pentru a identifica fereastra fertilă în ciclul unei femei. În 2013 a fondat Natural Cycles, pe care acum o conduce împreună cu soțul său. A fost primul utilizator al aplicației: a început să cerceteze știința din spatele metodelor tradiționale de conștientizare a fertilității, să-și ia propria temperatură a corpului și să-și înregistreze propriile date, pentru a înțelege perioadele când este fertilă. În curând, colegele de muncă au vrut să testeze și ele aplicația. A construit algoritmul modelat pe datele primelor 30 de utilizatoare (inclusiv datele ei), plus date publicate despre cicluri de la mii de femei.

Pentru a prezice zilele fertile, algoritmul aplicației ia în calcul fluctuațiile de temperatură (temperatura bazală, luată dimineața la trezire - și care crește ușor în zilele de după ovulație), lungimea ciclului menstrual și date legate de istoricul său, precum și studiile privind supraviețuirea spermatozoizilor. Opțional, algoritmul poate lua în calcul și date de la teste pentru hormonul luteinizant - care atinge un vârf cu aproximativ 48 de ore înainte de ovulație, ceea ce poate duce la o predicție mai precisă a fertilității. Temperatura poate fi introdusă fie manual, fie sincronizată din alte dispozitive care o măsoară și cu care Natural Cycles s-a parteneriat, precum inelul Oura, ceasurile Samsung sau Apple Watch. Ulterior, aplicația indică probabilitatea de ovulație și folosește culorile verde sau roșu pentru a oferi utilizatoarei îndrumare privind activitatea sexuală din ziua respectivă (în funcție de ce obiectiv are: concepție sau contracepție).

Astfel, Elina Berglund (fondatoarea Natural Cycles) și-a satisfăcut o nevoie de control eficient al nașterii într-un mod non-hormonal. A folosit aplicația pentru a planifica nașterea celor doi copii ai săi. Natural Cycles se promovează de altfel drept o alternativă “naturală, fără hormoni și non-invazivă” și scopul aplicației este “de a crește opțiunile contraceptivelor, astfel încât toate femeile să găsească o metodă adecvată de contracepție”.

Cu toate astea, realitatea utilizării nu corespunde așteptărilor. Un spital din Stockholm a alertat autoritățile naționale după ce 37 de femei din 668 care căutau să facă avort au rămas însărcinate fiindcă s-au bazat pe Natural Cycles ca principală formă de contracepție (cifre pe o perioadă de 4 luni). Marketingul lor online a intrat sub investigație după ce s-a raportat că femeile au rămas însărcinate în timp ce o folosesc, deși fusese promovată în reclame pe Facebook drept o metodă de contracepție extrem de precisă și testată clinic.

Aceste aplicații au potențialul de a umple niște lacune existente în sistemul medical. Pot ajuta femeile să își cunoască mai bine corpul, să auto-diagnosticheze problemele de sănătate, și să ia decizii aliniate cu valorile și obiectivele lor. Oferă un grad de conștientizare și control crescut, și pot contribui la autonomia decizională în chestiuni precum contracepția și planificarea familială. Însă beneficiile sunt însoțite și de provocări de natură etică. Unul dintre cele mai mari riscuri vine din discrepanța dintre acuratețea medicală promovată de aceste tehnologii și realitatea eficacității lor.

Acesta a fost (foarte pe scurt) subiectul lucrării de disertație pe care am susținut-o în această vară, în cadrul Facultății de Filosofie, la masterul de Etică Aplicată, lucrare coordonată de conf. univ. dr. Constantin Vică. Titlul exact a fost “Tehnologia și sănătatea feminină: beneficii și provocări etice ale aplicațiilor FemTech” - FemTech fiind categoria în care intră tehnologiile dedicate nevoilor femeilor, și m-am concentrat pe acuratețea medicală a aplicațiilor folosite ca metode de contracepție sau concepție, pe beneficiile și provocările lor etice (am parafrazat un pic din lucrare în rândurile de mai sus).

Lăsând la o parte acuratețea lor medicală discutabilă, în ultimii ani există o așteptare din ce în ce mai mare ca oamenii să își gestioneze singuri sănătatea, să fie proactivi și să-și accepte responsabilitatea personală pentru sănătatea lor. Să citească ei tot felul de studii și cărți și să urmărească medici-influenceri pe social media.

Este o schimbare a responsabilității care transformă relația dintre cetățeni și stat. Așteptarea de a fi implicat în propria sănătate și de a juca un rol central în prevenirea bolilor este un model de jos-în sus, cu responsabilitatea transferată pe umerii individului, care-l înlocuiește pe cel tradițional de sus-în jos în politicile de sănătate publică. Reflectă o tranziție spre un model guvernamental neoliberal, ceea ce înlocuiește noțiunea că statul trebuie să aibă grijă de sănătatea cetățenilor și marchează o retragere a sprijinului din programele de susținere socială și îngrijirea sănătății. Sunt diminuați factori considerați determinanți sociali ai sănătății, precum șomajul, inegalitatea de venituri și educația, iar ideea că unele aspecte ale sănătății sunt dincolo de controlul personal parcă nici nu este reprezentată în toate aceste discuții. Predomină ideile că sănătatea bună este o chestiune de alegere și sănătatea precară este eșecul personal de a alege cu înțelepciune.

Tehnologiile de genul celor menționate de mine mai sus (sau în newsletterele mele din trecut, precum cele despre cartea lui Peter Attia, David Sinclair, InsideTracker, Oura etc) reflectă și amplifică tendințele neoliberale de individualizare a responsabilității pentru sănătate. Mutând povara gestionării sănătății de la instituțiile publice și medici către individ, este accentuată ideea că fiecare este responsabil pentru propria sănătate. Deși aceasta îi poate împuternici pe unii, în același timp este posibil și să exacerbeze inegalitățile de sănătate și să pună presiune pe cei care nu au resursele necesare pentru a naviga eficient în acest nou sistem. Și se deturnează atenția de la rădăcina crizei de sănătate și problemele de bază ale sistemului.

Zoom-in, zoom-out, cu toate nuanțele de gri intermediare.

Am luat pauză de la acest newsletter la începutul anului, ca să mă concentrez pe a scrie lucrarea de disertație menționată mai devreme (apropo, o pot trimite oricui este interesat s-o citească - evident, este despre mai mult decât am strecurat eu aici, iar pe termen lung îmi doresc să afle cât mai multă lume de lucrurile cercetate în ea). Am încheiat în iulie cu disertația, după care am simțit că am “secat” - nu am mai putut să scriu o perioadă. Mi-am văzut de viața personală, de muncă, și am așteptat cuminte. Dacă venea energia pentru scris, bine, dacă nu, iar bine.

Realizez acum că iar m-am schimbat, am intrat într-o etapă nouă, iar Cristina pe care o știai din newsletterele vechi nu mai este Cristina din prezent. Așa că este normal să se schimbe și aceste newslettere. A venit timpul să vorbesc mai mult despre lucrurile despre care nu se vorbește suficient, se discută pe ascuns, de teama stigmatizării sau a consecințelor - lucruri precum cele din acest newsletter. Mi-e teamă de vulnerabilitate, mi-e teamă că o să fiu judecată, o să-mi fie răstălmăcite cuvintele sau scoase din context sau reduse la o formă simplistă și care n-are legătură cu ce voiam de fapt să transmit. Dar în același timp știu că pentru mine este important să contribui cu extra nuanțe la conversație, să inspir oamenii să-și pună întrebări și să-i ajut nu se simtă singuri - la fel cum și pe mine m-au ajutat alții la rândul lor. Plus că m-am săturat să aștept mereu să facă alții o schimbare - sau măcar munca de conștientizare.

-- Cristina

p.s. Îți mulțumesc că m-ai însoțit pe acest drum până acum și îți mulțumesc indiferent dacă alegi să mă urmărești în continuare sau nu. Acest newsletter, deși m-a izbit peste noapte (la propriu - mi-a venit integral în gând înainte să adorm și l-am scris dintr-un foc de dimineață), îmi dau seama că este rezultatul a sute de ore de conversație purtate pe parcursul a vreo 7 ani. Și mai vreau să mulțumesc tuturor oamenilor curajoși din viața mea care mă inspiră și mă susțin (vă știți voi).

p.p.s. Dacă ai simțit emoții puternice în timp ce citeai acest newsletter, pot să-ți recomand un psihoterapeut cu care să vorbești (lucrează și online, și în București). Și / sau să-ți trimit poze cu pisici. Scrie-mi și zi-mi ce preferi.